Am aproape o oră de împușcat fanatici islamiști și ultranaționaliști ruși în Call of Duty. Destul sînge pe seara asta. Mă așteaptă un film ceva mai încolo, nu unul din favoritele mele, ci unul care trebuie să-i îmbunătățească bruma de cultură cinematografică cinefilului. Pînă atunci, însă, un pahar de vin, un pic de tutun și, mai ales, continuarea poveștii...
Povestea e o carte. Între celelalte preocupări extra profesionale, găsesc timp, din ce în ce mai mult, odată cu trecerea anilor, și pentru cărți. Asta poate și pentru că poveștile Hollywood-ului din ultimii ani le fac cărților o din ce în ce mai slabă concurență. Dacă stau să rezum bookiseala din ultimii ani, ajung la concluzia că, deși am redevenit client al bibliotecii municipale, cele mai multe volume le-am lecturat tot pe calculator. Incomodă activitate, dar cele aproape 700 de titluri de cărți în format digital adunate în ultima vreme sînt, recunosc, o tentație căreia cu greu îi pot rezista.
Am avut - cu mici intermitențe - o pauză de aproape zece ani de lectură. Imens, necititule! Cărți, la propriu. Lecturate de plăcere. Înlocuite profesional de mii de articole de presă, cele mai multe, firește, online, dar și de insipidele manuale de economie, marketing, contabilitate etc. De ce zece ani? N-am nimic de spus în apărarea mea. Era o vreme în care ajunsesem să urăsc lectura, din toată inima. Trebuie că ura asta avea legătură cu școala. De la amintirea verilor în care se adunau liste de pînă la 50 de volume care trebuiau lecturate pe nerăsuflate, pentru ca rezultatul să fie pus pe masă profesoarei, într-un registru de rezumate, comentarii, fișe de lectură etc, la prima oră de limba română din noul an școlar. Așa am ajuns să urăsc și prima oră de română, pentru că tema de vacanță nu era niciodată gata, bună, completă. Cum aveau să concureze cărțile cu soarele, cu iarba verde, cu mingea, cu scăldatul și cu toate celelalte ale verii? E drept, bagajul de vacanță, pe oriunde mergeam, conținea cîteva cărți. Întotdeauna începeam vacanța și îmi spuneam că, la toamnă, prima oră de română va fi să fie altfel. Dar pentru că vara biruia de fiecare dată și niciodată nu mai ajungeam și la cărți, am ajuns să le urăsc. Și, așa, multe titluri frumoase ale copilăriei și adolescenței s-au pierdut. Apoi, noțiunea de timp liber s-a estompat pînă într-atît încît, sugrumat de cititul în interes de serviciu, cititul de plăcere a devenit o amintire.
Și tot calculatorul - atît de urît de multe ori, după preaplinul de gaming, internet, știri despre politici prea ineficiente, simone prea senzuale sau prafuri nu prea sportive - mi-a redeschis ușa bibliotecii. Acolo unde căutam muzici, filme, softuri am descoperit titlurile acelea de care nu mă despărțisem, pe vremuri, în cei mai buni termeni, îndemnîndu-mă să șterg praful de pe înșiruirile de cuvinte. L-am șters, încet, cu oarecare teamă, asemănătoare fricii de întuneric de acum mulți, mulți ani. Și, așa cum un sportiv nu îndrăznește să apuce la sală haltera de 80 de kilograme de la prima ședință, așa am considerat potrivit să încep cu începuturile începuturilor, pînă să am curaj să privesc în ochi autorii de categorie grea.
Prima încercare. Primul roman. Cinci volume. Citite pe calculator. Incomod demers. Monitor
CRT. Ochi obosiți. Și puțin timp liber. Șase săptămîni. După care, ca după o dușcă bună băută din izvorul tămăduirii, m-am întrebat cum am putut să stau atît de mult timp fără cărți. Dureroasă încercare pentru ochii mei, motiv pentru care redeschid și ușa bibliotecii municipale. Plăcută reîntîlnire. Multe luni, romane, volume întregi, la concurență cu filmele mele preferate. A apărut apoi, imens, monitorul wide
LCD, iar pragul bibliotecii l-am trecut ceva mai rar.
20 inch Philips 200WS
Lectură mult mai plăcută pe LCD, însă același efort considerabil mai mare față de foaia de hîrtie, de multe ori ușor prăfuită, de multe ori îngălbenită, întotdeauna parfumată cu parfumul anilor. Și, între timp, și cu o altă încercare temerară, asemănătoare nebuniei unui bungee jumping sau sky diving, al cititului unui roman întreg... pe
ecranul telefonului mobil. Nebunie dusă pînă la capăt. Ochii mei nu mi-au mulțumit deloc, motiv pentru care nu vă recomand să încercați așa ceva acasă.
Apoi, ecuația cititului mi-a fost tulburată de o nouă necunoscută. L-au numit
e-book reader, gadget bazat tot pe un ecran electronic, dar care - zice-se - nu obosește deloc ochii prin tehnologia
e-ink, fără iluminare din background ca monitoarele noastre obișnuite. Descarci cartea de pe net, pdf, sau doc, sau txt, sau alte formate, încarci și lecturezi. Se zice că senzația e aceeași ca atunci cînd citești o carte normală. Nici nu mai știu care a fost primul, ori
Kindle de la Amazon, ori
PRS-urile celor de la Sony. Mi s-au părut mai atractive PRS-urile, după funcțiile citite în review-uri peste review-uri. Oprit, prohibitiv, deocamdată, de prețuri, în jurul a 200 - 250 de euro, și de faptul că - deh, necitiții de români - ele nu sînt disponibile încă pe la noi. Apoi s-au aruncat și alți producători pe nișă, iar Emag a adus
primul e-book reader în România, la sfârșitul anului trecut, creația celor de la iRiver. Rămîn, deocamdată, la cărțile mele, urmărind cu interes
cum va evolua piața de la noi, pentru că
se zvonește că în 2010 mulți producători ne vor asalta cu asemenea device-uri. Mai crește concurența, mai scad, poate, prețurile. Eu tot un
Sony PRS 505 aș prefera și abia aștept să-l găsesc și pe la noi, fără să fiu nevoit să încerc marea cu degetul și să-l comand de la prieteni de peste mări și țări sau de pe Amazon.

Sony PRS 505 e-book reader
Să fie
e-book reader-ul ăsta cartea viitorului? Tot ce e posibil. Are plusuri prin funcționalitate, minusuri prin restricția formatelor, a drepturilor de autor de la noi și a accesibilității. Plus refuzul hotărît al cititorului de modă veche pentru care plăcerea de a citi înseamnă cel puțin pe jumătate mirosul de bibliotecă și foșnetul paginilor între degete. În sprijinul lui, editorii de carte au aruncat pe piață un nou format al cărții în format clasic. Aduce a
livre de poche. Se citește, curios... transversal. Am luat azi
primul asemenea exemplar scos în România, de gsp și Humanitas, „
Nostalgia” lui Cărtărescu. Tehnologie
dwarsligger olandeză, un fel de iPod al cărților, spun ei. Hîrtie extrem de subțire, ecologică. Interesant concept, dar, dacă aș fi fost acel cititor de cărți de modă veche, aș fi spus că nu m-a cucerit noul format cu care editurile încearcă să lupte împotriva cărților în format electronic.
Așa că rămîn, deocamdată, la cărțile mele în format electronic, în românește, pe monitorul LCD. Mă așteaptă cam 300 de autori. Aproape 700 de lucrări. Cu escapada oricînd la îndemînă a unor proiecte de genul
liternet.ro sau chiar
gutenberg.org, pentru vremea în care voi găsi de cuviință că stăpînesc engleza pînă într-acolo încît lectura de vacanță să fie plăcută și în limba vorbită în Albion. Cu plăcerea vinovată de a-mi cumpăra colecția Jules Verne de la Adevărul, despre care
am mai povestit, doar pentru formatul grafic ce îmi aduce aminte de cărțile copilăriei. Și cu speranța că mult doritul Sony PRS 505 (ori vreo rudă a lui) mă va aștepta sub bradul Crăciunului lui 2010. Sau, poate, de ce nu, chiar mai devreme.
Acum vă las, pentru că mă așteaptă paharul de fetească negră, tutunul și, mai ales... povestea.