Umbra care dă comenzile

Tolo e renumit pentru faptul că, spre deosebire de alţi prea-cinstiţi din presă - deşi face parte din trustul hulitului mogul -, mai are un pic de coloană vertebrală şi dă cu ei de pămînt, fie ei şi din Alianţa NU, de cîte ori are ocazia. În episodul de astăzi, despre comanda politică jenantă din timpul meciului Unirea - Sevilla de marţi.

"Şefi din televiziunea publica au impus comentatorilor meciului de Champions League de marti seara, Unirea Urziceni – FC Sevilla 1-0, să-si modifice comentariul si sa remarce prezenta lui Mircea Geoană în tribună. Au insistat pe sms pînă cînd jurnaliştii au cedat in fata a 1,8 milioane de oameni.

Ioan Todan stă în fotoliu, acasă, şi urmăreşte meciul. De fapt, transmisia. După 30 de ani de televiziune, unghiurile de filmare şi întrebarea “ce audienţă facem?” taie din plăcerea privitului. Cinstit? Jocul e rămăşiţa. Unirea conduce cu 1-0, se ajunge în minutul 60 şi audienţa în acel moment este de 1,8 milioane de oameni “pe all”. Tocmai sărise cu 1,5 puncte de rating după primul sfert de oră de la pauză. Dar Todan avea să afle cifrele abia miercuri dimineaţă. Altceva a năvălit fix atunci peste şeful sportului din TVR.

Nasol moment şi-au ales faptele să se rostogolească..."

Continuarea pe tolo.ro.

My Opera

Nici o realizare imensă, doar redescoperirea browserului Opera. Nu mă așteptam să mă reîntorc vreodată la el, pentru că l-am testat, la vremea lui, cînd a apărut pentru prima dată, l-am mai testat pe parcurs, chiar și ultima variantă, dar preferința mea pentru Chrome e încă neștirbită, așa că desktopul folosește tot unealta celor de la google.

La ce îmi folosește Opera atunci? După trei ani în care am folosit la maximum posibilitățile străvechiului OS Symbian S40 de pe telefonul meu Nokia 6131, generație 2006, cred, rămăsesem resemnat că va trebui să mă mulțumesc cu browserul pipernicit al telefonului meu, care încarcă o pagină în vreo 20 de secunde, pînă în momentul în care voi trece la un smartphone. Pînă zilele trecute (idee după beția de vineri 13 :P), cînd m-am întrebat dacă, pe lîngă celelalte programe pe care le-am tot folosit pe Nokia, nu poate exista și un browser. Așa am descoperit Opera Mini, în Java, ajuns acum pe la versiunea 4 (eu folosesc un 5 beta), care mi-a promovat străvechiul Nokia în categoria telefoanelor cu realizări cît de cît notabile. E drept că trebuie să mă mulțumesc cu viteză Edge de la Orange, că 6131 nu poate duce 3G, dar e mai mult decît suficient. Thanks, Opera!

Wonderwall

Ryan Adams - Wonderwall

Recommended by the OC crew. Enjoy!

The (not so) great debaters

„History is a nightmare from which I am trying to awake”, îl citează Henry Lowe pe James Joyce, în filmul „The Great Debaters”, povestea unei perioade tulburi din istoria americană, în care minoritatea de culoare încerca să se facă auzită și să-și cîștige drepturile.

L-am văzut zilele trecute, în aceleași zile în care auzeam discursul celor care ne-au cerut votul duminică, discursul fad, plat, neconvingător, pe care îl auzim de atîta vreme, al unei clase politice neschimbate, care îi pune în continuare pe români în postura de a alege răul mai puțin nociv. „The Great Debaters” e povestea inspirată de fapte reale, dintr-un mic colegiu sudist, frecventat de elevi afro-americani, a cărui echipă de dezbateri, cu un discurs care militează pentru drepturile rasei de culoare, ajunge să învingă echipa similară a mult mai celebrei Universități Harvard. Se împliniseră deja 300 de ani de istorie afro-americană în perioada aceea și se întrevedeau, în sfîrșit, zorii zilei - care avea să vină cîteva zeci de ani mai tîrziu - în care totul avea să se schimbe în (mai) bine pentru minoritatea de culoare. Iar victoria pe care a obținut-o minoritatea asta - și prin puterea discursului omagiat în „The Great Debaters” - m-a făcut să mă întreb dacă vor trece chiar 300 de ani și la noi, pînă cînd românii vor înceta să mai fie o minoritate în țara aflată sub ocupația politicienilor de care vă vorbeam mai sus.

Iar dacă ați lipsit de la lecția de istorie, puteți da un refresh aici și aici.

Intr-o America a anilor '30 plina de ura impotriva celor de culoare, un colegiu din sud (Wiley College Texas) lupta impotriva rasismului prin singurele arme pe care le are la dispozitie: cuvintele. Profesorul Melvin B. Tolson (Denzel Washington) organizeaza o echipa de dezbateri puternica, ce isi propune sa castige campionatul national impotriva celei mai puternice si titrate echipe din America: Harvard.

Recomandat de Cinemagia.

How deep is your love

Akcent - How deep is your love (VibeFM mix)

Recommended by me. Enjoy!

Assassination of a High School President

Funke: I'm concerned about the lack of parental supervision at your house...

Francesca: Oh, yeah? You wanna be my daddy...?

Ce caută Bruce Willis în rolul directorului dintr-o comedie cu adolescenți într-un liceu?! Mare greșeală că am pus problema așa, cînd am dat de „Assassination of a High School President”. Categorisit drept comedie, e drept, care provoacă nenumărate hohote de rîs, filmul - o altă investigație jurnalistică, de data asta la un ziar de liceu - e opusul scriptului clasic patentat de„American Pie”. Narativ mi-a adus aminte de „Natural born killers”. Monologul interior al eroului principal - de „Sin City”. Fără nici o legătură cu explozia violentă din cele de mai sus. Excelent plasamentul temporal nedefinit al acțiunii, undeva în epoca automobilelor lungi și colțuroase și al computerelor cu monitoare negre și font verde-fluorescent, cam pe la sfîrșitul anilor '80. O rețetă captivantă, care a smuls aplauze anul trecut la Sundance.

„Bob Woodward once said that the first rule of good journalism is never reveal the story before it goes to print. But Woodward wasn't inlove with Francesca Fachini...”

Bobby Funke, care se autodescrie drept un ticalos pasionat de jurnalism total lipsit de aptitudini sociale, este in acelasi timp cel mai antipatic elev din an, dar si cel care are cele mai mari sanse sa reuseasca in viata. Hotarat sa obtina un loc in populara scoala de vara (de jurnalism, desigur), Bobby se trezeste in mijlocul unei povesti care ameninta sa arunce in aer toata structura sociala a liceului, de la ultimul repetent pana la director.

Recomandat de Cinemagia.

Votez Ninel Potârcă!

Mi-am promis că, de atîta silă de politică, în campania asta n-am să postez nimicuța despre politici. Îmi calc cuvîntul în seara asta, după o discuție la temă cu taică-miu. Întrebarea clasică, la fel ca în fiecare final de campanie: „Nu, acuma, pe bune, noi cu cine votăm?” Îmi vine greu de fiecare dată să-i răspund despre planurile politice și strategiile economice ale fiecăruia dintre candidați, mai ales că-l știu ca unul care a cochetat, cîndva - slavă Domnului, nu și acum - cu ideea de a-l vota pe CV Tudor. Și-atunci, nu știu cum m-am trezit răspunzîndu-i: „Păi, cu Ninel Potârcă...” Atunci am izbucnit într-o criză de rîs, provocată de numele candidatului - al rromilor, parcă -, de nici acum nu m-am oprit. E drept că etimologia românească e bogată în prilejuri de amuzament, dar, de la Nini Săpunaru încoace, n-am mai auzit nume mai hazliu de politician.

Și, pentru că tot am ajuns aici, vă invit să luați la cunoștință noile sloganuri de campanie ale prezidențiabililor lui 2009, intrate în secret în posesia cațavencilor:

I'm only gonna break your heart

Taio Cruz - Break your heart

Recommended by UTV. (Long time no seen). Enjoy!